Mihai Eminescu (1850-1889, nascut la Ipotesti sau Botosani), poet romantic roman. Studii la Viena si Berlin. Scurt timp director al Bibliotecii Centrale din Iasi, revizor scolar, apoi redactor la ziarul "Timpul" din Bucuresti, alaturi de Slavici si Caragiale. A facut parte din cercul "Junimea". I-a aparut un singur volum antum ("Poezii", 1883); ulterior s-au publicat si postumele (cea mai cuprinzatoare, editia Perpessicius, 6 vol.). Temperament pasional, solitar si meditativ, trecand de la stari euforice la melancolie, a avut o existenta tragica. Spirit romantic vizionar, imaginand cosmogonii ("Scrisoarea I"), atras de mirajul calatoriei in timp, pe urmele mitologiilor si ale civilizatiilor disparute ("Memento mori", "Odin si poetul") sau ratacind in spatiile intersiderale ("Povestea magului calator in stele"), este creatorul unui erou demonic, comentator sceptic al istoriei si existentei individuale, investit cu atributele razvratirii titanice ("Inger si demon", "Imparat si proletar", "Demonism"). Predominant selenara si uranica, lirica sa, de o tulburatoare muzicalitate si armonie, impleteste in spirit folcloric chemarea iubirii, voluptos dureroasa, cu cea a naturii paradisiace ("Calin file de poveste", "Dorinta", "Povestea teiului", "Sara pe deal"). Poet al conditiei umane si al elanului patriotic ("Scrisoarea III"), a cultivat deopotriva lirica meditativ-pesimista cu ecouri schopenhaueriene ("Glossa", "Rugaciunea unui dac"), opunand geniul insingurat si etern umanitatii efemere ("Luceafarul"). Proza filozofica si lirico-fantastica, inrudita organic cu poezia ("Sarmanul Dionis", "Geniu pustiu", "Cezara", "Avatarii faraonului Tla"), basme populare intr-o stilizare poetica ("Fat-Frumos din lacrima"). Valoroasa activitate publicistica, vaste proiecte dramatice, culegeri de folclor.