Th Aman s-a nascut la data de 20 martie 1831 la Campulung Muscel, ca fiu al serdarului Dimitrie Mihali Dinu "Aman" (aroman, macedonean stabilit in Oltenia prin 1873 sau 1874) si al Despinei- Pepi-ca Paris (grecoaica de origine).  Dupa studii la Craiova si Bucuresti, cu pictorii Lecca si Wallenstein pleaca la Paris, unde va lucra cu maestrii Michel Drolling si Francois Picot.   Studiaza pe Watteau si Rubens, sensibil la reusitele unor pictori de renume precum Delacroix, Ingres, Courbet, Couture.  Revenit in tara - fara sa piarda legatura cu Parisul si permanent atent la modelele epocii - lucreaza scene de gen, compozitii istorice, portrete, autoportrete, peisaje, naturi statice, interesandu-se, in acelasi timp de arhitectura, muzica, literatura si, mai ales de gravura; picteaza scene batailliste (prezent fiind la asediul Sevastopolului de catre trupele franceze, ori lupta de la Alma). A contribuit la ridicarea statutului artistului in societatea romaneasca, la fondarea Scoalei de Arte Frumoase (1863), al carei prim director a fost. Aman a fost printre altele, pionierul picturii peisagistice roamnesti, al impresionismului si mai ales al gravurii in acvaforte. Celebritatea si succesul de public ii sunt umbrite odata cu afirmarea lui Nicolae Grigorescu, a carui prima expozitie avea loc in 1873. Th. Aman s-a stins din viata la 19 august 1891.