Judetul Alba, regiune istorico-etnografica cu profunde dimensiuni in istoria si cultura poporului nostru, reprezinta una din cele mai interesante zone etnografice ale tarii.Bogatia, diversitatea si originalitatea creatiei populare din judetul Alba se reflecta cu prisosinta in colectiile etnografice ale Muzeului National al Unirii din Alba Iulia. Ritmul alert al modernizarii satului contemporan ce a determinat transformarea sau disparitia unor domenii importante ale culturii populare, a facut din depistarea si salvarea unor valoroase marturii etnografice o cerinta de baza a muzeografiei locale. Astfel, in colectiile muzeului nostru se gasesc astazi 11352 obiecte reprezentative pentru toate genurile artei populare. Lipsa fondurilor si a spatiului a facut ca muzeul nostru sa nu poata beneficia de posibilitatea organizarii unei expozitii permanente de etnografie, colectiile fiind prezentate publicului vizitator doar prin intermediul unor expozitii cu caracter temporar.

Cea mai importanta expozitie a fost deschisa in 1968, cu prilejul sarbatoririi semicentenarului Unirii, realizata in colaborare cu Muzeul de Arta Populara din Bucuresti, expozitie desfacuta in anul 1975. Cu tot efortul depus de conducerea muzeului si colectivul de etnografi din Alba Iulia, nu a putut fi depasita faza proiectarii expozitiei permanente de etnografie din lipsa de fonduri.

In 1998, cu ocazia implinirii la 1 Decembrie a opt decenii de la savarsirea in 1918 a marelui act al Unirii Transilvaniei cu Romania la Muzeul nostru s-a inaugurat o expozitie permanenta de etnografie.

Amplasata in cladirea care adaposteste si Sala Unirii, cladire declarata monument istoric, construita intre anii 1898-1900 si reamenajata in 1922, expozitia de etnografie completeaza in mod fericit tematica sectiei de istorie, structurata pe ideea unitatii si continuitatii poporului roman.
Prin noua tematica urmarim sa redam un amplu tablou al creatiei populare din zonele etnografice ale Transilvaniei centrale, oferind vizitatorilor posibilitatea studierii fenomenului artistic popular, caracteristic acestui tinut. Considerand depasita expunerea obiectelor strict pe genuri si zone etnografice, tinand cont si de suprafata si configuratia spatiului in noua expozitie, pe langa criteriul istoric, propriu tuturor muzeelor etnografice, s-a folosit si criteriul complexelor de viata, al obiceiurilor.

Ca forme de comunicare, creatoare si purtatoare de cultura detinand un limbaj complex si o multitudine de modalitati de expresie, obiceiurile "aceste forme de exprimare exterioara a unei vieti interioare" care se realizeaza prin semne, simboluri si comportamente, au fost folosite de organizatori drept pretexte, pentru a ilustra cu mai mult succes o serie de aspecte specifice culturii populare: interiorul traditional, portul popular, mestesugurile traditionale, diferite credinte si mentalitati din lumea satului. Fara a fi asadar o expozitie a obiceiurilor, nasterea, botezul, sezatoarea, vergelul fetelor din noaptea Anului Nou, targul de tara, isi au locul in expozitie, ea desfasurandu-se pe urmatoarele sectoare tematice: semnele credintei, semnele inceputului, semnele varstelor si semnele muncii.

Chiar de la intrare, alaturi de fotografia marelui etnograf Romulus Vuia, realizata in anul 1920, reprezentand o vedere generala a satului Salciua din Muntii Apuseni, te intampina o frumoasa poarta veche din satul Ghirbom, lucrata din lemn de stejar, ornamentata cu motive decorative, alese din repertoriul strabun al arhitecturii taranesti, datata 1942.

Anuntand parca "vesnicia" de dincolo de ea, "vesnicie care s-a nascut la sat", patrunzi in prima sala a expozitiei ca intr-un adevarat sanctuar al frumosului si al pioseniei. Intitulata sugestiv: "Semnele credintei", intr-o linistitoare ambianta de arta si religie, intalnesti aici un numar important de icoane pe sticla, lemn, metal sau carton, usi imparatesti, cruci de altar, cruci pictata de mana, prapori, candele, la care se adauga fotografii alb-negru si color cu monumentalele biserici din lemn, precum si pictura lor murala.

Obiectele expuse sunt reprezentative pentru Transilvania secolelor XVIII-XIX si inceput de secol XX, ele constituindu-se intr-un patrimoniu de arta autentica, cu adanci semnificatii de morala crestina, arta ce a contribuit de-a lungul secolelor la propasirea culturii nationale, inscriindu-se totodata si in circuitul de valori universale.

Sub raportul continutului, pictura icoanelor din Transilvania are izvoare comune cu pictura din Tara Romaneasca si Moldova, fiind legate direct de conceptia artei de traditie bizantina si orientala.

Privite in ansamblu, icoanele expuse in aceasta sala redau concentrat, prin limbajul artei, ideile si sentimentele, starile de spirit proprii lumii transilvanene din secolele XVIII-XIX si inceput de secol XX. Este perioada de maxima efervescenta artistica, cand pe meleagurile judetului Alba se constata, pe langa prezenta unor scoli de pictutra locale, si cea a numerosilor zugravi veniti din alte colturi ale Transilvaniei, sau chiar din Tara Romaneasca si Moldova.

Tinand vie flacara credintei, netinand cont de granite si oprelisti, mesteri si icoane au circulat necontenit pe intreg cuprinsul romanesc, contribuind la realizarea unitatii spirituale a tuturor romanilor.

Marea frumusete a icoanelor pe sticla romanesti sta mai cu seama in culoare; iconarii au creat o armonie de culori de o uimitoare subtilitate. Cu un colorit sobru si rafinat, icoanele pe sticla apartinand centrului de la Nicula, expuse in vitrine, coexista in mod armonios alaturi de coloritul proaspat si stralucitor al icoanelor din centrele Laz, Maierii Albei Iuliei si Fagaras. Sunt prezenti aici pictori de mare talent, vestiti prin arta lor, ca Pavel Zamfil, Ilie I. Poenaru din Laz, iconaritele Prodan din Alba Iulia, Ion Pop din Fagaras. Dar acesti mesteri ai penelului nu s-au limitat numai la executarea de icoane pe sticla, ei au pictat si icoane pe lemn, biserici, iconostase, cruci, prapori, epitafuri pe panza si tabla.